Cum se scrie: lea sau le-a

Cum se face diferența

„Lea” apare rar ca unitate de sine stătătoare în limba română curentă — cel mai adesea se întâlnește în structuri ordinale populare, regionale, de tipul „a treia lea” (mai puțin folosite azi) sau ca parte a unor nume proprii. Nu se leagă de niciun verb.

„Le-a” este forma contrasă din pronumele personal „le” (lor) plus auxiliarul „a”, folosită la perfectul compus, persoana a treia singular, cu obiect la plural: „le-a spus tuturor”, „le-a dat cadouri”, „le-a plăcut filmul”. Cratima marchează elidarea vocalei.

Testul rapid: dacă propoziția vorbește despre ceva făcut pentru „ei/ele” (plural), la trecut, aproape sigur ai nevoie de „le-a”, cu cratimă.

Exemple

• „Profesorul le-a explicat regula de trei ori.” (trecut, obiect la plural)
• „Copiilor le-a plăcut excursia.” (trecut, sens de „lor le-a plăcut”)
• „Le-a promis că se întoarce curând.” (trecut, plural)

Greșeli frecvente

Cea mai frecventă greșeală practică nu e confuzia cu „lea” (rar folosit izolat azi), ci omiterea cratimei: „le a spus” scris separat, fără cratimă, sau „lea spus” lipit greșit. Forma corectă e mereu „le-a”, cu cratimă, când te referi la o acțiune din trecut făcută pentru mai multe persoane.